editorial Andrei Gheorghe . prost si arogant SAU inteligent si just

EDITORIALE

Bună ziua doamnelor, bună ziua domnilor, bună ziua şi vouă celorlalţi!

Andrei Gheorghe (2010-02-10 11:16:03) 1278 vizualizari

S-ar putea sa fiu un romantic incurabil. Nu este o afirmaţie înălţătoare, ci mai degrabă un diagnostic. Pus de pacient propriei sale boli. Am învăţat să ne supunem la nesfârşit, să nu comentăm şi să nu punem nimic sub semnul întrebării. În dorinţa noastră disperată de a fi mai bogaţi şi mai fericiţi. Să nu facem valuri, să nu deranjăm, şi să acumulăm în tihnă.
La fiecare brânci şi la fiecare nedreptate mergem mai departe spunând că nu merită. Pentru că, la urma urmelor, nimic nu se schimbă şi nici o acţiune nu are rost. Aşa că ne conformăm la infinit şi trăim într-o lume pe care o acceptăm fără a încerca s-o schimbăm. Ce-i ce încearcă sunt destabilizatori, descreieraţi şi asociali. Eu zic romantic, şi cred că romantismul este altceva decât o cină cu şampanie şi trandafiri în faţa şemineului, întinşi pe o blană de urs, iar în vreme ce lumina scaldă o carpetă pe peretele din spate, noi ne privim din exterior cu încântare. Imagine kitch, imagine falsă, imagine greşită. Cred în dreptul şi obligaţia noastră de a lupta pentru credinţele noastre, chiar dacă ele sunt naive şi infantile, sau, mai ales, de dragul copilăriei din noi. Cred că suntem destinaţi unui bine mai mare decât mediocritatea momentană. Şi cred că un sens mai important al existenţei noastre sunt ideile, mai mult decât o linişte călduţă şi placentară. Şi pentru că am adus vorba de placentă, cred că noi suntem bunul nostru cel mai de preţ. Am venit pe lume goi, şi plecăm la fel. Trupul nostru este singurul nostru bun, singurul nostru adevăr autentic, singura noastră proprietate reală, şi nimeni nu ni l-a dat ca să aibe drepturi asupra lui. Statul însă, în condiţiile unor incidente banale, poate hotărî argumentând prin litera legii (eternă, imuabilă, de nepus sub semnul întrebării) intervenţii mecanice asupra acestei ectoplasme fragile şi atât de delicate. În cazul unei banale tamponari, deşi dovedeşti participând onest la toate procedurile legale, insistă ca trupul să-ţi fie perforat cu ace pentru obţinerea unor date biologice. Forţând logica, mă gândesc că drumul este deschis spre prelevare de organe. Cetăţenii speriaţi se supun neîndrăznind să se revolte. Legea este eternă, statul e etern, lumea e dreaptă, iar noi suntem pigmei. Cedăm libertăţi fără să protestăm, socotind anormalul normal şi transformând excesul în cotidian. Acceptăm barbaria, căci e o barbarie în numele civilizaţiei să înţepi pe cineva pentru a afla adevărul, o barbarie la fel de sinistră ca şi torturarea prizonierilor de la Guantanamo în lupta împotriva terorismului. Încercând să salvăm planeta de terorişti, devenim talibani la rândul nostru, şi încercând să salvăm străzile de şoferi iresponsabili ne întoarcem la vivisecţionism şi aplaudăm succesele lui Mengele. Dar cine sunt eu, la urma urmelor, ca să pun toate aceste întrebări, şi ce efect vor avea consecinţele nesupunerii mele? Un nimeni, un zero, un nimic, un fir de păr pubian în bătaia vântului. Este inutil, ar spune o minte înţeleaptă. Dar în gesturile inutile, de fapt, rezidă umanitatea. Altfel, am trăi în case mari şi perfecte, plimbându-ne trupurile de golem. Adică învelişuri fără suflet, adică oameni fără spirit, adică fiinţe care tocmai la umanitate au renunţat. Nu este drept ca cineva să dispună asupra trupului tău fără acordul tău prealabil, nu este drept ca să spunem că legea trebuie respectată fără ca să adăugăm, lânga faptul că ea trebuie interogată constant, continuu, înspre perfectinarea ei. Legea respectată ad literam a creat un Reich perfect, legea în faţa căreia ne-am înclinat l-a susţinut pe Ceauşescu, iar supunerea apriorică duce la tiranie. Şi dacă totusi este nevoie, în secolul acesta, de obţinerea unor date specifice medicale, de ce trebuiesc ele făcute barbar, prin manopere sângerânde, şi nu se pot preleva probe prin mijloace non-invazive? Că n-avem timp să punem întrebări? Că n-avem vreme să o facem, preocupaţi cu prezervarea minorei, meschinei şi strâmbei noastre fericiri personale? Din indiferenţă, din laşitate, din plictis. Mesajul este inutil, este ca o sticlă aruncată în ocean, care va pluti până va ajunge în mâna unui beţiv ce o va umple cu alcool. Dar gestul este mai important decât sticla. Citiţi cu atenţie, şi înjuraţi cu patimă…
comentarii pro si contra aici si o alta postare , de la un baiat care ii este prieten de-o viata , aici