Traian Băsescu şi Emil Boc, psihopatul sadic şi nevroticul submisiv
Nici nu ne aşteptam ca discursul primului-ministru să fie altceva decât un şir de explicaţii lamentabile, lipsite de onestitate, fără nici o legătură cu adevărata stare în care se găseşte naţiunea. Să zicem că cineva ar avea nişte porniri şi că aceste furii i-au fost transmise primului-ministru. Atât a putut produce Emil Boc. Să reia nişte teme vitale pentru supravieţuirea oamenilor, expuse de şeful statului încă de luna trecută, în cele trei apariţii televizate. Nu aţi observat că atunci când se iau decizii importante pentru ţară mai întâi acestea sunt anunţate de preşedinte, iar apoi sunt repetate papagaliceşte de primul-ministru? Niciodată lucrurile nu stau invers. Până acum, nu s-a întâmplat ca Boc să fie în stare să lanseze ceva din proprie iniţiativă. Cât de servil poate fi un prim-ministru şi de ce ar trebui să-l credem pe Boc, cel lipsit de opinii personale?
Din expozeul de asumare a răspunderii pentru tăierea salariilor şi a pensiilor a rezultat că (pentru a câta oară?) toată Europa e răvăşită din cauza crizei, însă nimeni, din nici o ţară a UE, nu şi-a permis să umble la pensii. Să credem că nu a existat nici o altă cale de a micşora deficitul bugetar decât atacul îndreptat împotriva celei mai neputincioase clase sociale? De ce să furi din banii unor oameni nevinovaţi. Numai de dragul de a face rău?
Literatura de specialitate abundă în cazuri de psihopatii sadice. Exemplul de structură, strâmbă, de personalitate este atunci când cineva găseşte plăcere în a face rău cuiva. Isadora Duncan, soţia poetului rus Serghei Esenin (dansatoare americană, creatoare a unui stil expresiv în arta dansului), a fost o personalitate sadică. Istoria spune că lua privighetori şi le scotea ochii, fiindcă îi făcea plăcere să asculte sunetele melodioase ale păsărilor care se zbăteau în timp ce ea le sacrifica. Justiţia divină a fost cu ochii pe Isadora, ea a murit strangulată de eşarfa de la gât care fusese antrenată de roţile din spate ale automobilului în care se plimba.
În anul ’64, d.Hr. un incendiu deosebit de violent devastează Roma, celebrul împărat Nero fiind considerat instigatorul focului.
Cu ani în urmă, pe vremea când Traian Băsescu era comandant, nava condusă de el în Portul Toulon a luat foc. La un moment dat, de la nava românească focul s-a extins şi la asupra celorlalte ambarcaţiuni. Înainte de a ajunge primar al Capitalei, Traian Băsescu a povestit pe un post de televiziune că nu ar fi străin de modul în care au ars şi celelalte nave ancorate în port. Bineînţeles că inspecţia portuară nu a descoperit adevărata cauză a sinistrului până acum două luni, când francezii s-au autosesizat şi au dispus reanchetarea cazului.
Spre ce concluzii conduc aceste gesturi?
- de a incendia controlat vapoarele
- de a da, atunci când era primar general al Capitalei, cu capul în gură unui cetăţean arab în Piaţa Crângaşi;
- de a ucide câinii rămaşi fără stăpân;
- de a înjura greviştii din Transporturi pe treptele ministerului atunci când conducea această instituţie.
S-ar putea să mai fie şi altele, însă asemenea manifestări au fost surprinse în public. Ele denotă o înclinare spre violenţă (asta s-a mai comentat). Toate aceste comportamente sunt de natură să genereze suferinţe, iar unele pot fi făcute cu bună-ştiinţă.
Şi Traian Băsescu, şi Emil Boc sunt personalităţi care se completează foarte bine. Psihiatria defineşte structurile complementare: psihopatul sadic (simte nevoia să chinuiască) este întotdeauna însoţit de nevroticul submisiv (acesta este supus şi simte nevoia de protecţie. Este ca apa care ia forma oricărui vas în care o torni).
Din expozeul de asumare a răspunderii pentru tăierea salariilor şi a pensiilor a rezultat că (pentru a câta oară?) toată Europa e răvăşită din cauza crizei, însă nimeni, din nici o ţară a UE, nu şi-a permis să umble la pensii. Să credem că nu a existat nici o altă cale de a micşora deficitul bugetar decât atacul îndreptat împotriva celei mai neputincioase clase sociale? De ce să furi din banii unor oameni nevinovaţi. Numai de dragul de a face rău?
Literatura de specialitate abundă în cazuri de psihopatii sadice. Exemplul de structură, strâmbă, de personalitate este atunci când cineva găseşte plăcere în a face rău cuiva. Isadora Duncan, soţia poetului rus Serghei Esenin (dansatoare americană, creatoare a unui stil expresiv în arta dansului), a fost o personalitate sadică. Istoria spune că lua privighetori şi le scotea ochii, fiindcă îi făcea plăcere să asculte sunetele melodioase ale păsărilor care se zbăteau în timp ce ea le sacrifica. Justiţia divină a fost cu ochii pe Isadora, ea a murit strangulată de eşarfa de la gât care fusese antrenată de roţile din spate ale automobilului în care se plimba.
În anul ’64, d.Hr. un incendiu deosebit de violent devastează Roma, celebrul împărat Nero fiind considerat instigatorul focului.
Cu ani în urmă, pe vremea când Traian Băsescu era comandant, nava condusă de el în Portul Toulon a luat foc. La un moment dat, de la nava românească focul s-a extins şi la asupra celorlalte ambarcaţiuni. Înainte de a ajunge primar al Capitalei, Traian Băsescu a povestit pe un post de televiziune că nu ar fi străin de modul în care au ars şi celelalte nave ancorate în port. Bineînţeles că inspecţia portuară nu a descoperit adevărata cauză a sinistrului până acum două luni, când francezii s-au autosesizat şi au dispus reanchetarea cazului.
Spre ce concluzii conduc aceste gesturi?
- de a incendia controlat vapoarele
- de a da, atunci când era primar general al Capitalei, cu capul în gură unui cetăţean arab în Piaţa Crângaşi;
- de a ucide câinii rămaşi fără stăpân;
- de a înjura greviştii din Transporturi pe treptele ministerului atunci când conducea această instituţie.
S-ar putea să mai fie şi altele, însă asemenea manifestări au fost surprinse în public. Ele denotă o înclinare spre violenţă (asta s-a mai comentat). Toate aceste comportamente sunt de natură să genereze suferinţe, iar unele pot fi făcute cu bună-ştiinţă.
Şi Traian Băsescu, şi Emil Boc sunt personalităţi care se completează foarte bine. Psihiatria defineşte structurile complementare: psihopatul sadic (simte nevoia să chinuiască) este întotdeauna însoţit de nevroticul submisiv (acesta este supus şi simte nevoia de protecţie. Este ca apa care ia forma oricărui vas în care o torni).
0 Response to Traian Băsescu şi Emil Boc, psihopatul sadic şi nevroticul submisiv
Trimiteți un comentariu