cuvintele cele din urma
Astazi in timpul ceremoniei din corpul A, printre emotii , cu gatul tremurand si-o voce anormala, mi s-a dat ocazia sa spun cateva cuvinte despre cel mai iubit dintre profesori . Acestea au fost :
In memoriam Macarescu Bogdan Constantin
Daca de-a lungul vietii, poti intalni un om modest, muncitor pana la epuizare, intelegator, bland, amuzant, practic, intelept, plin de virtuti pe care altii nu ajung sa le cunoasca sau sa le posede, considera-l printre cele mai bune lucruri ce au sa ti se intample cat vei trai .
Domnul Macarescu ne-a infrumusetat fiecare curs si seminar, uimindu-ne cu pofta de viata molipsitoare . Cand erai in aceeasi incapere cu el, putine spre deloc, erau locurile din lume in care ai fi preferat sa fii . Avea un discurs dinamic, clar, pe intelesul fiecaruia . L-am indragit din prima saptamana de curs. Ne puteati auzi dupa primele 2 ore , vorbind pe hol :
N-a fost fain?
Ba daaa.... Nu seamana deloc cu ceilalti profesori ...
Stie atat de multe si pune suflet si pasiune in a ne invata .
Nu eram la master, dar ne-a convins, ne-a rugat sa tinem la eul nostru. Sa muncim pentru noi, sa gandim in perspectiva, durabil, tinand cont de efecte si consecintele negative ale actiunilor noastre . Pe mana altui profesor, Reglementarile de mediu ar fi fost dictare seaca, insiruire de standarde, normative, ordine ministeriale, hotarari de guvern, legi si directive . Dar bunul nostru profesor a muncit in domeniu, le-a aplicat sau modificat unde era cazul, ne povestea cum era trezit din somn si chemat sa rezolve probleme . Si o facea fara ezitari. Tinea enorm la munca lui si ajuta pe oricine i-ar fi solicitat cunostintele .
La ore, incepea cu un subiect si il ramifica, mergea pana in structura lui intima, pana intelegeam .
Nu privea in gol nici cand devenea nostalgic, era mereu atent la interesul nostru. Ne privea zambind in ochi, si nu era coleg sau colega care sa nu-l priveasca , ca pe un tata iubitor . Vroiam sa-l imbratisam, sa il asiguram de intreaga noastra multumire .
Era un om cu un suflet mare, in care incapeam cu totii, un suflet deschis . In fisele de evaluare ce se dadeau studentilor, merita foarte bine sau punctajul maxim la fiecare categorie . N-a facut rabat de la crezul lui niciodata . Avea principii, caracter, dar si le arata cu umanitate . Nu credea in jicniri, insulte, sanctiuni...ci in corectare . Te indruma pe calea cea buna . Ne spunea , referitor la garda de mediu, ca a primit reprosuri de ce nu se dau amenzi de 70.000 lei in Bacau ? Era uimitor de logic acolo unde multi se complicau : banii din amenzi se duceau la Bucuresti, iar interesul comunitatii locale era sa-l ajute pe industrias , sa-i fie partener, nu sa-i dea amenda maxima .
Avea cel mai frumos zambet cand intreba ceva si noi ii raspundeam corect. Nu s-a limitat la a ne explica minutios notiuni de mediu, hidrologie, topografie...... in marinimia lui, s-a ocupat de organizarea a doua excursii de studiu, la Darmanesti, Onesti , Poiana Uzului si la barajul de la Bicaz, sau la CET . Ii placea sa ne aiba in jurul lui, sa ne explice principiile de functionare, mecanismele de rulare, transformarile, procese tehnologice .
Nu trebuia niciodata sa te intrebi unde este si cum arata sufletul domnului Macarescu : era mereu in preajma lui, ca o umbra pe care o vezi ca te insoteste pretutindeni .
Cele 2 zile din 2010 au fost cele mai pline, mai emotionale si fericite din cei 4 ani de facultate .
Dar astazi regret ca l-am lasat sa urce cu noi cele 370 si ceva de trepte de la Baraj .
Am cantat, invatat, dansat, vizitat monumente istorice.....si cel mai important, ne-am simtit foarte bine, ca intre prieteni buni .
Au fost luni de zile in care am avut privilegiul de a fi educati de domnul Macarescu. Si el stia asta. Se simtea apreciat, iubit, inconjurat de oameni pasatori .
Doar ca, efortul supraomenesc la care s-a supus , l-a consumat . Mental era intr-o stare perfecta, insa trupul l-a tradat . Toate darurile cu care a fost inzestrat de natura sau Dumnezeu, au avut un termen de valabilitate . Care a expirat nedrept de devreme . M-as fi certat cu Dumnezeu , cu medicii, cu toti aceia care l-au suparat in ultimii ani - periclitandu-i sanatatea , chiar cu el ..pentru ca nu si-a ascultat familia si prietenii dragi si nu a mers la doctor . Am ramas, de duminica incoace, doar cu lacrimi neputincioase, cu o durere pe care doar timpul o va putea alina.
E atat de injust ca un suflet atat de frumos ca al domnului Macarescu sa ne paraseasca la doar 59 ani . Dupa priveghiul de aseara, am ramas cu o tristete profunda. A avut o viata prea frumoasa pentru un final atat de sobru .
Ramane munca lui, studentii lui, colegii lui, familia insuportabil de indurerata, si un loc in inima mea si a multora, care va fi mereu ocupat .
Eminescu a fost denaturat , redus la banalitati, prost-inteles sau ignorat, dupa trecerea in nefiinta . Nu vreau sa cred ca despre domnul Macarescu se va vorbi impropriu peste ani si ani . Cat timp amintirile celor ce-au avut norocul sa-l intalneasca, vor ramane vii, spiritul sau va sta printre noi IAR ASTEA NU SUNT VORBE-N VANT...ELE VIN DIN SUFLET .
Indiferent cat doare acum, va veni o zi (vorba unui cantec de la Holograf, trupa pe care o indragea) cand durerea se va stinge , si poate..... sper...ca ne va astepta undeva, pentru ca mai are lucruri sa ne invete .
0 Response to cuvintele cele din urma
Trimiteți un comentariu