Ultimul drum
Nu stiu ce m-a zdruncinat mai mult : aflarea vestii, sa-l privesc cum sta nemiscat - aseara la priveghi, sau actul de-a dreptul sadic de depunere a sicriului in groapa - acum cateva ore . Nu cunosc om care sa-si fi plans profesorul cat mi l-am plans eu ultimele 4 zile . M-a impresionat , m-au cotropit amintirile cu el ... mi s-a intiparit in subconstient ....astfel ca l-am visat in ultimele 4 seri . Ma trezeam plangand . La adapostul noptii , era cu mine , in BI-1 la facultate .... intrebandu-ma de bazinul hidrografic al Siretului si povestindu-mi la ce s-a uitat pe National Geographic cu nepotelul sau. Din vise nu are cum sa mi-l ia din nou ...NIMENI !!!
In frigul de aseara , impreuna cu Mirela, Costel, Alexandra C, Ana-Maria C, Cristi, Monica, Iulian , Anca si Diana , am fost acasa la domnul Macarescu , la priveghi . O alee neprietenoasa de la intrarea in parcul Gheraiesti ne-a aratat drumul spre penultimul Adio , pentru cel ce-a fost si-o sa fie, amintirea cea mai placuta din anii studentiei . Intuneric, un aer rece ca-n inimile noastre, o casa simpla ...asa cum a si trait domnul Macarescu (nu simtea nevoia sa-si faca concediile in afara tarii) si familia . Slujba, voi fi cinstit, mi s-a parut tinuta de un om care l-a cunoscut prea putin . S-a repetat (ca si astazi de altfel) de prea multe ori : SA-L IERTE DUMNEZEU ! Ce sa-i ierte ? Cu ce a gresit omul asta?
Crezusem ca a stat acasa in ultimele zile .... Ce-am auzit aseara de la sora domnului Macarescu v-ar fi inmuiat inima chiar daca o aveati de piatra . In ziua cand s-a inceput scoala, pe 4 ianuarie, s-a internat la Iasi ....si acolo a trait ce a mai avut de trait pana duminica . Operatia de la finele lunii Ianuarie l-a pus pe picioare....insa doar pentru 4 zile . Raza facuta la Timisoara , 3d, a fost cea care a semnat crunta sentinta . Nici cel mai bun doctor cardiolog de la Iasi - dr. Georgescu , nu a putut decat sa incerce imposibilul . Stiati ca d-nul Macarescu s-a operat, s-a lasat convins sa suporte operatia , fiind convins ca asta l-ar salva ? A tinut atat de mult la noi , la facultate , incat s-a operat crezand ca asa se va putea intoarce sa predea. In jurul lui nimeni nu intelegea dragostea ce ne-o purta . Pentru el , era incredibil sa poata sa stea cu noi, sa ne predea. Dar asta stiam ... Detaliile intime , ce tin de familia lui, n-am sa le scriu aici din respect ... dar vreau doar sa stiti ca a dat totul pentru mine si pentru voi ....da, chiar si viata . Daca de la facultate nu ni s-a spus nimic, si-am fost tinuti in ceata tot timpul cat a lipsit , aseara am inteles totul . Zborul la Timisoara, ce facea in salon, analizele si tratamentul , faptul ca a ramas optimist si nu concepea sa nu se intoarca la facultate ....daca nici asta nu e iubire..atunci nu stiu ce e .
Dimineata la 09:00 , dupa ce-am luat coroanele si lumanari, am stat in rand, de streaja , privind inspre trupul neinsufletit . Tacerea m-a incomodat ...simteam nevoia unui dialog . Fiecare din cei prezenti aveau o amintire placuta, aveau ganduri fara glas, ceva demn de felul in care a trait . As fi vrut sa vorbim...nu sa vorbesc . Nu discurs, monolog sau citire de pe foi . Cu atatia profesori in preajma , cu studenti , absolventi sau colegi de la CET , ar fi trebuit sa ne purtam ca si cum ne-ar fi scos la tabla....si ar fi vrut sa vada ce avem de spus , subiectul fiind el . Probabil au fost bune si plansul mocnit, privirile obosite , intregul ritual (depunerea de coroana, flori , bani si pupatul crucii) ...si-a fost elegant . Dar ceva imi spune ca i-ar fi placut sa stam 2 ore si sa-l cunoastem si mai bine din spusele acelora cu care a petrecut mai mult sau mai putin timp cand nu era cu noi .
M-am bucurat sa-l vad pe d-nul Stamate, pe d-na Bibere,d-nul Mosnegutu, domnisoara Caraman, d-nul Lazar, d-nul Zichil, d-nul Livinti, d-nul Florescu, pe decan si pe d-nul Nedeff (cam rezervat) . Familia lui de la facultate (Tomozei, Irimia, Barsan) s-a ocupat foarte bine cu organizarea ....(deh....au lucrat cu un maestru al organizarii) . Nu-mi ascund din nou mahnirea....poate sunt eu mai conservator sau de moda-veche, dar la inmormantare se vine imbracat in negru, barbatii cu pantofi , iar fetele cu capul acoperit cu un batic negru . Astazi am vazut ca traditia nu mai e decat ceva de care multi au auzit (sau nu) dar nu-i dau mare importanta .Au fost persoane care veneau si citeam in privirea lor ca era prima oara cand il vedeau pe veselul si zglobiul Macarescu intr-o ipostaza in care nu vrei sa-ti vezi nici dusmanii (poate doar pe Adrian Nastase...eu) ...si ochii, buzele si pometii le tremurau . Era un dialog mut : bietul de el , dragul de tine , mai Bogdane mai ...offff viata nedreapta ...ce-ai facut tu sa meriti una ca asta ? Dumnezeu era in vacanta duminica trecuta sau ce?
Dar realitatea, viata nu-ti da voie sa mergi pe alt drum . Ultimul drum este acelasi chiar si pentru cei mai extraordinari dintre noi . Se spune ca ne nastem si murim singuri . In Vasluiul natal nu s-a nascut singur, si astazi ...chiar si daca era pe un sens interzis noua, nu mi-l inchipui pasind ingandurat si singur . Nu era in firea lui . Credinciosii au dogmele, ritualurile si crezul lor....eu am doar multe incertitudini ...dar simt, trebuie sa cred , ca nu s-a simtit singur. Stia in adancul inimii sale chinuite, ca ne-am gandit la el, ca l-am iubit si il iubim ... si cred doar ca ne-a luat-o inainte ..dar are sa se opreasca si o sa ne astepte .
La Sarata , acelasi gust amar ..... o biserica in constructie? mizerie pe jos? , vant ? Profesorul meu preferat ar fi meritat o intrare asemanatoare cu intrarea lui Iisus in Ierusalim . In bisericuta in care s-a tinut slujba , am fost si mai trist decat la facultate , pentru ca erau ultimele priviri, ultimele lacrimi in prezenta lui si mai ales constientizarea ca de acum incolo va sta ingropat . Imi pare inuman . In Italia, prima data cand am iesit din tara, am vrut sa vad cimitirul . Stiti cum arata un cimitir in Riccione-Italia ?
O cladire cu toate utilitatile, etajata, unde poti veni zilnic sa pui flori, ingerasi , obiecte bisericesti si unde te poti ruga indiferent de vreme .
nu, cu siguranţă nu e singur acolo unde a plecat - cel puţin eu sunt cu el şi el e cu mine...